sâmbătă, ianuarie 18

MILITĂM PENTRU DISPECERAT OPȚIONAL

Legea taximetriei a fost modificată

Articolul de lege care interzicea taxiurilor să fie dotate cu geamuri “fumurii” a fost modificat.A trebuit să vină o altă generație de parlamentari, alta decât cea a lui bivolaru, care să înțeleagă situația penibilă în care ne aflam. Urmează ABROGAREA dispeceratului obligatoriu.
Vă prezentăm parcursul legislativ al modificării Art.67 din Legea nr.38/2003.
Având în vedere multiplele probleme întâmpinate de membrii asociației la agrearea autovehicolului taxi,mai exact cu transparența geamurilor, ADTI a demarat o serie de acțiuni cu privire la modificarea prevederilor art.67 alin.(2) din legea nr.38/2003. Astfel primul pas a fost să ne adresăm Registrului Auto Român (RAR), unde am obținut o derogare de la aplicarea legilor în vigoare până la modificarea legii. În susținerea cauzei am solicitat și un punct de vedere de la Dacia Pitești unde am fost informați că pe autovehiculele Dacia nu se mai montează geamuri transparente 100%, ca să facem o glumă, cei de la Dacia ne-a întrebat dacă ne referim la geamurile care se montau pe autovehiculele Dacia 1300 de pe vremea lui Ceaușescu, le-am spus că da, despre alea era vorba, evident au zâmbit. vezi raspunsul RAR aici;

Pasul nr.2
În data de 24.03.2021 prin adresa nr.427 înregistrată la Parlamentul României-Camera Deputaților a fost depus propunerea de modificare a legii nr.38/2003.
Demersul nostru a fost sprijinit și susținut de Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) reprezentată de Dl.Augustin Hagiu în calitate de Președinte și de Dl.Mihai Ghișa în calitate de prim vicepreședinte, pentru care le transmitem mulțumiri.
…vezi adresa aici;

În data de 26.04.2021 Ciprian Constatntin Șerban și Vasilică Toma,în calitate de inițiatori au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților inițiativa legislativă de modificare a legii nr.38/2003
,,vezi adresa inițiatorilor aici; in209

în continuare prezentăm parcursul proiectului de modificare a legii.nr.38/2003 – Comisii de specialitate, Plen, Promulgare;
1. Raportul comisiilor de specialitate;rp423_21
2. Expunerea de motive;em520
3. Adresa Senatului; as423
4. Adresa inițiatorului;in520
5. Avizul Economic și Social;ces520
6. Avizul Consiliului Legislativ;cl520
7. Punctul de vedere al Guvernului României;pvg520
8. Forma adoptată de Camera Deputaților;cd423_21
9. Forma trimisă la promulgare;pr423_21
10. Decretul semnat de Președintele României;

Detalii tehnice aici:
Cerințele Tehnice Privind Instalarea și Omologarea pe Autovehiculele Rutiere Geamurile Securizate. Regulamentul nr. 43 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea;.
https://op.europa.eu/ro/publication-detail/-/publication/6d819756-93c0-11e3-bf99-01aa75ed71a1/language-ro/format-PDFA1A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Call Now Button