8 aprilie 2019
Asociatia pentru Drepturile Taximetristilor Independenti (ADTI) denunţă modul netransparent prin care Guvernul României înţelege să aducă modificări legislaţiei din transporturile rutiere locale de pasageri, potrivit unui comunicat transmis de ADTI.
Potrivit acestora, asistăm cu toţii la circul mediatic si legislativ pe care Guvernul României înţelege să îl arunce în spaţiul public în ceea ce priveşte transportul de pasageri în regim de taxi şi denunţăm modul netransparent prin care unii miniştri din actualul cabinet încearcă să acopere ilegalităţile implementate în piaţă de către operatori ai unor platforme electronice care sifonează anual din economie milioane de euro.
Opinăm, că intenţia Guvernului României de a promova legi în interesul acestor gestionari electronici înfiinţate prin ţări exotice ce au ca activitate de business intermediarea curselor catre parteneri, nu înseamnă altceva decât sprijinirea acestora în exportarea milioanelor de euro pe care le generează industria taximetriei la nivel naţional şi dijmuirea veniturilor şoferilor de taxi ce au ca profesie de bază taximetria şi desfăşoară această activitate profesională în mod permanent, nu după program ori în pauză cum se întâmplă în cazul partenerilor, mai arata ADTI.
Aceste aplicatii care solicita în mod expres o lege care să le valideze activităţile de intermediere,ilegale în momentul de faţă, nu strâng un şurub în economia romănească, aceşti operatori au pătruns illegal pe o piaţă reglementată, au confiscat un serviciu public de transport pasageri, au inventat taximetria fără acte, fără contracte de muncă şi fără plata taxelor şi a impozitelor pe care orice societate comercială românească le plăteşte la bugetul statului. Dacă Guvernul României înţelege că aceastor aplicaţii electronice le trebuie o lege şi nu un articol care să fie dedicat acestor platforme electronice de intermediere în cadrul legii taximetriei (legea 38/2003), nouă transportatorilor de pasageri în regim de taxi nu ne ramâne decât să predăm acest serviciu public, să renunţăm la a mai plăti toate taxele pe care Metrologia, Registrul Auto Roman, Autoritatea Rutieră Română, Primăriile sau ANAF le încasează de la noi şi să taxăm prin telefonul mobil cetăţenii, fără a elibera bon fiscal, şi transferarea sumelor încasate în conturi fantomă din paradisuri fiscale. Şi noi ne dorim tarife dinamice, bonusuri şi posibilitatea electronică de a refuza cursele pe care nu le dorim. Si noi ne dorim să sfidăm autorităţile publice şi organele de control, să nu mai facem agreări, metrologii, asigurări cu preţuri duble, să nu mai avem maşinile colantate, antene sau staţii radio şi tarife cartelizate, dar cu toate astea avem o lege şi trebuie să o respectăm.
În momentul în care companiile de intermediere (online) cu sedii în paradisuri fiscale au publicat cifre cu numărul de pasageri transportaţi, guvernul României avea obligaţia să sesizeze organele statului şi să dispună controale la aceste intreprinderi, nu să promită legalizarea acestor servicii de intermediere (online). ADTI este pregătită să arate oricărei instituţii interesate cu atribuţii în combaterea activităţilor ilicite/ilegale din transportul local de pasageri, mecanismele şi practicile prin care aceşti intermediari (samsari) exportă sume exorbitante din veniturile acestei industrii în conturi bancare din afara României, despre cum ANAF va fi în imposibilitatea de a avea controlul acestor milioane de euro sifonate anual de aceşti intermediari electronici şi practicile neconforme cu legislatia în materie de concurenţă, cu probe şi dovezi care au determinat aproape toate ţările lumii să ceară interzicerea acestor activităţi paralele de transport.
,,Solicităm Guvernului şi Parlamentului României să ţină seama de realităţile economice care bântuie transportul de pasageri în regim de taxi şi să poarte un dialog deschis cu toate entităţile implicate în acest domeniu de activitate. Reglementările trebuie să aiba în vedere că în joc sunt investiţiile şi existenţa de pe urma acestei activităţi a zeci de mii de oameni. Această inovație antreprenorială s-a dovedit – la fel ca mai toate celelalte – o nouă structură de exploatare a muncitorilor locali și de expropriere a resurselor. Aşa-zis economie colaborativă împreună cu regimul de angajare de tip freelance a dus la accelerarea precarizării muncitorilor, parazitând activităţile autorizate de transport şi în final falimentarea operatorilor de transport autorizaţi.Guvernul României trebuie să înteleagă şi mai ales să vadă, că fiţele şi inovaţiile de intermediere corporatiste, sloganurile şi discursurile sforăitoare despre carsharing, ridesharing sau reducerea poluării, nu sunt altceva decât ambalarea unui produs care sfidează tot ceea ce înseamnă reglementare.
Transportatorii PFA aşteaptă de ani buni modificarea legislaţiei în domeniu, Guvernul şi Parlamentul României trebuie să urgenteze proiectul de modificare a Legii 38/2003 – Legea Taximetriei, să nu se lase influenţat de valul de entuziasm şi delir electronic pe care îl promovează aceste entităţi electronice şi să ia o decizie raţională, să promoveze urgent necesarele modificări legislative cu privire la anularea obligativităţii dispeceratului, scutirea TVA la achiziţionarea unui autovehicul electric etc. Solicităm de asemenea Autorităţilor Publice Locale să îşi exercitea atribuţiile de serviciu în combaterea transporturilor ilegale de pasageri”, se mai arata in comunicat.
Sursa articol:ziarelive.ro Taximetristii se revolta
Sursa foto: Hotnews